„Nu-mi vine să cred că n-a rămas dezastrul în urma noastră”, mi-a spus o prietenă înainte să ne cărăm de pe insulița de la Dunăre, unde tocmai se termina 3 Smoked Olives Island Festival. Așa cum spuneam și cu alte ocazii, dacă m-a atras ceva atunci când m-am parteneriat cu 3SOF în scopuri de promovare, a fost faptul că o ard eco-friendly. Fără consumabile de plastic, gen, și cu planuri să facă apa potabila available pentru toată lumea de la edițiile viitoare, pe modelul San Francisco, deci să scăpăm de apa plată îmbuteliată în plastic, unul dintre cei mai mari poluatori de la evenimentele de gen (la capitolul furnizori de consumabile compostabile, i-am regăsit pe amicii de la Biodeck, care au planuri mari în ceea ce privește înlocuirea consumabilelor nocive pentru mediu – și au și design-uri drăguțe).
Nu știu cum să scriu cele ce urmează fără să pară că o înfloresc pe modelul „sunteți parteneri, oricum ai fi zis de bine”, dar experiența de pe insulă mi-a întrecut cu mult așteptările. În general, la festivaluri, vin pregătit pentru ce e mai rău. Locația să nu fie chiar ca-n poze, line-up-ul să fie presărat pe șestache cu toți nesărații, participanții să nu fie cei mai simpatici, d-astea. M-am ars de câteva ori și de atunci prefer să mă duc cu așteptări foarte joase și să fiu surprins plăcut, decât viceversa.
Ei bine, pe insulița asta aflată la vreo 10 kilometri de Călărași spre bulgari se ajunge cu bărcuțele, iar din momentul în care te dai jos din barcă, te lovește fix în tălpi și în retină. În tălpi nisipul extrem de fin, de insulă care stă inundată circa patru-cinci luni pe an (am folosit papuci doar la wc) și în retină pădurea și plaja fantastică pe care ai ajuns. Oricât de mișto sunt pozele, parcă tot nu redau complet vibe-ul locului. Probabil că nici n-au cum. Și într-un fel e mai bine așa, contactul direct cu peisajul nedomesticit e mai puternic. M-am chinuit și eu să fac câteva poze care să surprindă ce e acolo, dar fără rezultate notabile. Insula asta ți se arată doar când ești acolo, în rest se comportă ca atunci când e inundată și dispare sub Dunăre
Discutam cu Valentin Corodescu, unul dintre organizatori, și îi spuneam că deși înțeleg total dorința lor de a crește festivalul, de a dubla, poate tripla numărul de participanți de anul acesta (undeva pe la două mii), pentru mine dimensiunile actuale sunt ideale. Nici de parcă e o onomastică remote a cuiva, dar nici Untold. Festivalul a avut un moment de apogeu sâmbăta, iar în restul zilelor a fost extrem de chill și aerisit. S-a dansat în pădure, s-a dormit în pădure, am dormit brici pe beat-ul de techno (muzica a fost b o m b ă), în rest am făcut băi în apa mega caldă a Dunării și m-am lăsat duși de curenți prin golfurile de pe acolo, m-am răcorit sub ploile sporadice de vară, care se simt cu totul altfel decât la mare – cel ai probabil de la lipsa vântului. Oamenii, participanții, super pe treaba lor. O bulicică de personaje cumsecade, presată cu străini care cum, necum, au auzit de festivalul ăsta.
Singurii mizerabili care au dărâmat niște saci de gunoi au fost o gașcă de porci, la propriu, ai unui fermier (singurul om care-și paște animalele pe acea insulă -?!), în rest n-am văzut, n-am auzit de incidente. La modul că poporul a strâns după el. A fost cu petul să se îmbaie în Dunără și l-a terminat pe mal? L-a cărat până la locul de gunoaie, nu l-a lăsat să se topească în soare. Much wow, știu, dar dacă te uiți la apocalipsa nesimțirii care rămâne în urma participanților la marile festivaluri, o să înțelegi de ce e impresionant că aproximativ 2 k indivizi au ars-o altfel.
Pe deoparte ar fi mișto să crească în dimensiune festivalul, loc pe insulă este, dar dacă tot crește poate facem cumva să crească tot așa, cu lume ok, nu cu d-aia nasoală. 😇 Hai mulțumesc pentru experiență și ne vedem la anul 🙂
Gabriel Sandu links in BIO 